În numărul 10-11 din 2012 al revistei Vatra, mi-a apărut
un poem în... două versiuni.
Rubrica unde e poemul meu se cheamă: tolle lege si e pe prima
pagină. Rubrica unde este parodia lui Lucian Perţa la poemul meu se cheamă
contra tolle şi este pe ultima pagină.
Iată-le mai jos pe amândouă, în sens invers:
Apolodor cel limbut
în lectura lui Lucian Perţa
Vocea muzei mele e tulburătoare
pe muza mea o cheamă, firesc, Apolodor;
ea toată ziulica altă treabă nu are
decât să-mi dicteze cu spor
poeme, cuvânt cu cuvânt, file cu file,
cu o insistenţă şi o nerăbdare
de parcă-n următoarele trei zile
lumea ar trebui să fie devorată
şi doar poemele mele, din fericire,
ar putea salva lumea şi oamenii deodată
criticii sunt exasperaţi
de situaţie şi nu mai ştiu
ce să facă pentru a fi ascultaţi,
ajungând la concluzia că tot ceea ce scriu
este atât de neobişnuit şi frapant,
încât nu poate fi
decât opera unui elefant
insinuează cum că eu,
din noapte în zi,
scriu numai şi numai în pat
acuma, să mă ierte Dumnezeu
că am strigat, mă rog, am ţipat
la ei, spunându-le că sunt penibili,
după cum s-a şi demonstrat
prea se cred ei invincibili,
capabili să scoată chiar şi limba,
oricând şi la orice poet
fără îndoială că sunt subiectivi, adică
spun şi scriu puţin despre o carte mare
şi foarte mult despre o carte mică
acum nu zic eu că se vor schimba,
dar de-ar citi şi-n engleză poemele mele,
ar gândi, poate, ca un şahist – mult
mai concret!
Apolodor cel limbut şi preoţii
de Ofelia Prodan
lui Günter Grass
vocea lui Apolodor este divină
e sufi cient să rostească două-trei silabe
dintr-un cuvânt şi se petrec minuni
dar Apolodor este cam limbut
şi la cât de mult vorbeşte
minunile se petrec fără contenire
în ţara lui Apolodor oamenii
s-au obişnuit atât de mult cu minunile
încât nu mai deosebesc cu niciun chip
o minune de o întâmplare obişnuită
preoţii sunt exasperaţi
ţin concilii peste concilii
şi discută aprins problema
până când ajung la concluzia
că cea mai bună soluţie
este să-i reteze
de la rădăcină limba lui Apolodor
iau cu ei un cuţit de măcelar
şi în miez de noapte intră tiptil
în casa lui Apolodor care doarme neîntors
îi leagă mâinile la spate
Apolodor se trezeşte şi vrea să ţipe
dar imediat un preot îi apucă bine limba
i-o retează şi o pune într-un săculeţ
limba se zvârcoleşte se răsuceşte de durere
vrea să vorbească şi chiar vorbeşte
dinăuntrul săculeţului şi iar se petrec minuni
fără şovăială preoţii aprind un rug
scot limba din săculeţ şi o aruncă în fl ăcări
privind satisfăcuţi cum limba se face
scrum
acum preoţii şi toată lumea aşteaptă
o minune oricât de mică
dar degeaba – Apolodor e mut ca un peşte
