poeme pentru micuţa japoneză

În lumina obscură

Se mai întâmplă uneori să-mi
zâmbeşti de parcă ai şti exact
ce este cu mine în acel moment.
Unele lucruri vin de la sine

dar cele mai importante
se lasă aşteptate într-un timp
nedefinit. Lumina obscură, ochii tăi
reci sclipitori, mâinile subţiri

care mi se încolăcesc după gât
şi strâng până când abia mai respir

şi ne prăbuşim amândoi pe covor
râzând în hohote.


Scamele

Îţi adun scamele de pe pulover
abia stăpânindu-mi râsul. Te mişti
nervos de pe un picior pe altul
şi mă întrebi pe un ton sec ce naiba
se întâmplă cu mine. Mă aşez
cu o mutră serioasă în faţa ta

îţi iau uşor palma, o deschid, pun
toate scamele înăuntru privindu-te fix
în ochi, apoi îţi strâng palma la loc
şi o las să cadă.


Somn uşor

Poate dacă n-aş fi ştiut ce urmează
m-aş fi ghemuit ca de obicei pe un scaun
şi aş fi sorbit cafeaua alene. Umbrele
de pe pereţi ar fi alunecat într-un film
fantastic, vocile s-ar fi auzit strident.
Te-aş fi învelit bine cu pătura
şi ţi-aş fi şoptit grăbit somn uşor.

Dar acum stau singură în bucătăria
îngheţată şi mă plimb în cerc, mângâindu-mi
în neştire obrajii loviţi, întrebându-mă
oare pe unde eşti.



Despărţirea

Îţi aduni cu grijă fiecare obiect
din cameră, pufnind şi înfigând unghiile
în podul palmei. Ele pot apărea de oriunde
şi oricum timpul nu e întotdeauna
acelaşi. Distanţa dintre noi sau lucrurile
într-o dezordine aparentă e uneori
distanţa dintre un a şi un b deloc aleatoare,
niciodată egală cu distanţa dintre

prima întâlnire şi oricare dintre ultimele.



Întâlnirea

Ne regăsim în cele mai nepotrivite
momente. O privire aruncată în grabă,
o atingere furişă - tonul nesigur al vocilor.
Intenţiile se transformă în gesturi
stângace. Apropierile, depărtările
calculate atent - prilej pentru
a ne amuza. Ne potrivim în acelaşi
timp ceasurile la ore diferite şi, fără
ca nimeni să bănuiască ceva

ne strecurăm pe străzile întunecate.

fecioara

am o fecioară
o fecioară precum sunt toate fecioarele

n-am ştiut asta

şi-ntr-o dimineaţă
pe când soarele se ridicase un pic deasupra ceţii
mi-am chemat fecioara
care precum toate fecioarele a venit repede

i-am strecurat două parale în mâna mică
i-am dat o palmă peste fund
şi-am trimis-o

şi ea s-a dus

precum toate fecioarele

Remember

în urmă cu 3 ani la Verona

BaBa

era o lume întinsă
care habar nu avea dacă în centrul ei este sau nu o babă

chircită
îmbrăcată într-o gioarsă neagră
cu genunchii la gură

pe baba aceasta nimeni nu o văzuse

şi astfel ştiau oamenii aceia o mulţime de legende cu baba

până într-o zi
când baba s-a plictisit
s-a ridicat sus înaltă precum un munte
şi a călcat cu cizma ei gri de cauciuc
jumate din lume

elefantul

în patul meu adormise elefantul

m-am dus în bucătărie să-mi fac o cafea
privirea mi se înceţoşa
şi mâinile mi se desfăceau de lene

mergeam atât de uşor că nici
gândacii nu mi-au simţit paşii

numai elefantul a ridicat o ureche
apoi trompa
a sărit sprinten ca un copil din pat
şi mi-a turnat zahăr în cafea

Eu şi Elefantul

Rachela

pe când trăia străbunica
auzisem vorbe-n şoaptă prin casă
cum că ar fi dat în mintea copiilor
şi că vorbeşte cu o femeie ciudată
pe care doar ea o vede
vorbeşte cu Rachela
şi nimeni nu poate s-o vadă sau s-o audă pe Rachela
dar noi ştim de la străbunica
multe lucruri despre Rachela
şi tare am vrea s-o vedem şi noi
să ne povestească şi nouă
cum au ras-o nemţii în cap
în lagărul de la Auschwitz
şi au făcut o perucă minunată
din minunatul ei păr roşcat
cum mânca ea împreună cu un şobolan gras
dar ei i se vedeau coastele
şi genunchii îi împungeau fusta cenuşie
şi Rachela, ne-a spus străbunica
într-o noapte, l-a botezat pe şobolanul
ăla gras Fritz aşa ca pe logodnicul ei
cel care în ziua nunţii a suit-o
în trenul cu deportaţi
dar mai întâi a sărutat-o cu disperare
şi i-a ţipat la ureche, făcea trenul
un zgomot infernal, i-a ţipat aşa
Rachela, să nu uiţi niciodată că te iubesc!
apoi a fugit ca un nebun plângând în hohote
şi Fritz era foarte simpatic
chiar dacă era gras
acum Rachela vorbeşte cu şobolanul Fritz
împarte mâncarea cu el
jumate ea jumate Fritz
care o priveşte în ochi exact
cum o privea logodnicul ei
când mergeau la picnic pe vremuri
dar într-o zi un bărbat mort de foame
l-a văzut în mâinile Rachelei
şi era aşa dolofan Fritz încât
bărbatul ăla l-a smuls dintre mâinile Rachelei
l-a omorât apoi l-a jupuit
şi l-a gătit cu boabe de fasole
şi l-a mâncat chiar sub ochii Rachelei
care de durere a înnebunit şi vorbea singură
atunci am întrebat-o noi pe străbunica
de ce nu putem s-o vedem şi noi pe Rachela
şi străbunica ne-a spus
că nimeni în afară de ea n-a mai văzut-o pe Rachela
de când a murit şobolanul Fritz