Fișa clinică

Fișă clinică este ultima mea carte, apărută anul acesta la editura Charmides, din Bistrița.

De pe copertă:

Cartea Ofeliei Prodan se remarcă, mai întâi, prin recuperarea neinflamată, într-un stil sec, gri, a copilăriei „comuniste” specifice unei întregi generații. Poezia Ofeliei Prodan nu își propune o provocare documentară, ci una stilistică. Versul e precis, tăiat, cauterizat riguros, cu gesturi exacte. Poezia e lipsită de nostalgie, nu caută să șantajeze emoțional, nici să judece un trecut fragil, nici să-l sancționeze prin (auto)ironie. Marea ei performanță este atitudinea aseptică, voit de-personalizată față de experiența care a marcat-o (ne-a marcat pe toți!). Ofelia Prodan reușește să ofere fișa clinică a copilăriei din comunism, a inciziei pe care revoluția din 89 a tras-o în viețile noastre, smulgându-ne din copilărie, a maturizării traumatizante într-o lume care a rătăcit sensul. Totul, fără să forțeze efecte stridente, de exotism, insolit, absurd, melancolie, auto-victimizare. Prin discreția ei principială, poezia Ofeliei Prodan din acest volum capătă o forță nouă, extrem de tușantă.

                                                                                                 Bogdan Crețu

Fișa clinică a Ofeliei Prodan este o autentică filă la dosarul unei umanități condamnate. Fără să experimenteze post-uman, Ofelia Prodan are încă de vorbit despre o viață in-umană pe care poezia – sau literatura – o transformă în obiect estetic. Made simple, cum scrie sloganul unei firme de zboruri low-cost. Nostalgicii și revoltații se pot întâlni în salonul numărul șase în care Ofelia Prodan își scrie o viață mereu lipită cu urechea de moarte. Sau nebunie, ceea ce, într-un atac de panică, e tot aia.

                                                                                           Alexandru Matei

Lirism de rană și compasiune profesează, aproape cu frenezie editorială, Ofelia Prodan. Un lirism, așadar, de atitudine tranșantă, ba chiar casantă, dată pe față cu atîta fervoare a iritației morale încît devine – și nu de puține ori – metodică și ideologizată. Pe firul ei incandescent Ofelia scanează traume și depresii pe manieră realistă (și adesea crudă prin naturalism), fie făcînd introspecții și recapitulări biografice, fie deschizînd procese, judecate cu înverșunare expresionistă, întregii lumi. Denunțurile sunt entuziasmate de propria lor iritare și se avîntă aproape regulat într-o imagerie grotescă, de apostrofe și calamități. Acum dosarul de traume adaugă file concret biografice (inclusiv un memorial de depresie), dar re-vizitarea copilăriei și adolescenței e mai destinsă și chiar proiectată într-un fascicul auto-ironic. Tocmai această destindere s-ar putea să facă din această fișă clinică destul de detaliată cea mai bună carte a Ofeliei.

                                                                                        Al. Cistelecan