Al şaselea simţ

pentru că mi-e dor de un Crăciun adevărat cu zăpadă şi viscol!

Sunt unii care vorbesc de un al şaselea simţ. Mi se pare un lucru firesc. Mai ales iarna, când stai mai tot timpul în casă şi priveşti cu nasul lipit de geam zăpada viscolită. Atunci, vezi tot felul de felul de făpturi fantomatice plutind odată cu fulgii de zăpadă într-o feerică şi inofensivă tornadă. Iar făpturile acestea îţi transmit telepatic fotograme cu eschimoşi care vânează foci. Tot ele îţi mai transmit că de la o vreme, de la Crăciun adică, ai început să semeni cu o focă şi să te fereşti, căci sezonul vânătorii tocmai a început şi eschimoşii sunt puşi pe treabă. Nu vrei să le dai crezare, dar alergi într-un suflet la oglindă şi te priveşti. Două harpoane ţi se înfig în spinarea lucioasă, în timp ce doi ochi negri, rotunzi şi umezi te fixează îngroziţi, iar mustăţile lungi şi dese îţi tremură de durere.
Mi se pare un lucru la fel de firesc să existe şi un al şaptelea simţ. Şi un al optulea. Şi un al nouălea. Oricâte poţi născoci şi de oricâte este nevoie. Totuşi să nu întrecem măsura, uneori e atât de fascinant să te rătăceşti prin lumi ciudate şi cu cât eşti mai dezorientat cu atât mai bine. Îţi vor sări în ajutor fiinţe pe care în mod obişnuit le întâlneşti în basme. Bine ar fi să le tratezi cu respectul cuvenit. Altfel rişti să nu te mai întorci niciodată în lumea obişnuită. Eu unul, aş risca.
Odată am văzut o focă la Zoo. Îngrijitorul se chinuia s-o hrănească. Foca părea apatică. Când îngrijitorul iî punea peştele sub nas, ea întorcea capul. Am apelat imediat la al şaselea simţ. I-am transmis telepatic că am un plan de evadare. Ea mi-a transmis tot telepatic că o să eşueze ca toate celelalte. Eu i-am transmis să aibă totuşi încredere. Ea mi-a transmis că sunt un prost. Cu toate acestea, a doua zi, foca înota fericită în Marea Glaciară, sub o imensă banchiză de gheaţă, pe care doi eschimoşi stăteau la pândă cu harpoanele pregătite.