o nouă recenzie la....Ulise

Ofelia Prodan – Ulise şi jocul de şah/Ulysses and the game of chess, traducere din română de Florin Bican) (Charmides, 2011). Citind cartea bilingvă de poeme a Ofeliei Prodan, înţelegi că în cadrul generaţiei douămiiste deja se desprind mai multe direcţii. Poeta de aici poate fi lidera uneia dintre acestea. Într-o puritate stilistică impecabilă şi cu o candoare perfect jucată, cu ironie fină, deloc acidă, Ofelia Prodan creează o istorie proprie în care personalităţi ultracunoscute sunt puse în ipostaze inedite şi acţionează după alte scenarii decât cele pe care le ştim îndeobşte. Astfel: Ulise „joacă şah cu sine însuşi/de aproape 24 de ore şi/încă nu s-a plictisit”, dar cum nici mitologia nu mai e ce-a fost, Ulise joacă şi ţintar cu Ahile, Paris îi şterpeleşte sandalele lui Hermes ca să poată ajunge la Elena pentru a-i fura un sărut, Atena „e depresivă/şi e desăvârşită când e depresivă”, Oedip vorbeşte singur prin Teba închipuindu-şi că vorbeşte cu o hetairă dintr-o tavernă, iar Afrodita, ei, Afrodita este un poem extraordinar, eroina, supărată fiind că parcă nu mai are prospeţimea de altădată, se retrage într-o scoică unde „plânge cu lacrimi albe sidefii ca perlele”. Dar şi mai încoace, în spaţiu şi timp, se petrec lucruri de-a mirărilea: Mircea cel Bătrân pătrunde în haremul lui Baiazid şi-şi face de cap cu cadânele, cam la fel îşi face de cap şi Sancho Panza cu Dulcineea sub un smochin copt, în timp ce bravul Don Quijote doarme dus, nefericitul Kafka vorbeşte cu proprii-i pantofi, motiv pentru un poliţist să-i ceară actele încălţărilor („Kafka scoate uşor indignat actele din buzunar/ poliţistul le verifică atent şi îi reţine pantofii/pentru un nou interogatoriu”), iar Marx e mahmur după o beţie cu vodcă, e gol puşcă şi priveşte prin lunetă bombardierele pe cer… Mă rog, cuvântul din poveste înainte mult mai este. Dar, ca o concluzie, Ofelia Prodan desăvârşeşte poemul epic, creează personaje memorabile (v. Ghelasie cel drept), se joacă apoi fermecător cu cele pe care istoria, mitologia, literatura le-au nemurit. Despre farmecul lecturii conving ultimele trei rânduri din prezentarea de pe coperta a patra, rânduri scrise de Ion Mureşan: „Pariul pe care Ofelia Prodan l-a câştigat în cărticica asta e cel cu simplitatea şi cu limpezimea vorbirii. Şi pariul cu copilăria. Cred că volumul acesta de poezie va avea mare trecere la copii şi la savanţii nebuni şi la nebunii-savanţi.”


Dumitru Augustin Doman, Revista Argeş, martie 2012