Tata, cât l-am iubit și l-am urât
pe tata.
Cum îi urmăream avid gesturile de
bărbat bine
cu care își aranja cravata
lucioasă în dungi mov,
degetele groase și albe care
pipăiau cămașa apretată
cu satisfacție, cum își strângea
cureaua de piele
sub burta țuguiată, cum se apleca
oftând
să-și scuture pantalonii de scame
imaginare.
Tata m-a luat într-o zi geroasă după
umeri și mi-a zis:
Fac eu bărbat adevărat din tine!
și mi-a zâmbit
cu o lucire cumva drăcească în
ochi. Mergem la femei!
Mai întâi mi-a dat să beau până
am simțit că borăsc.
Mi-a deschis larg o ușă
capitonată cu o catifea
de un roșu strident. Pe un pat se
lăfăia cu picioarele grăsune
desfăcute o târfă imensă în
călduri. Tata mi-a dat
un ghiont și am îngenuncheat.
Târfa m-a alintat
într-o limbă slavă, m-a mângâiat
pe obraji, apoi m-a prins
brutal de păr, m-a tras înspre
văgăuna fetidă
dintre coapsele ei și mi-a
poruncit ceva în limba
aceea slavă cu inflexiuni dulcegi.
Am înțeles exact ce
și mi-am vârât capul acolo. Mirosul
ei m-a torpilat.
Mi-am ținut respirația, mi-am
încleștat fălcile,
mi-am încordat gâtul, stomacul, dar
voma a țâșnit.
Târfa a început să hohotească: era
plină de voma mea,
dar ea hohotea arătându-și dinții
de plastic
de un alb impecabil, împroșcând
salivă. Tata era roșu la față.
Fierbea. M-a smuls și m-a aruncat
în stradă. Înjura.
Înjurături de care s-ar fi
rușinat până și ultimul boschetar.
Eu mergeam cu capul în jos. Aerul
tare și rece mă trezise.
Tata a zis: Stai! Și am stat. Față
în față. Eram cu un cap mai înalt decât el,
însă privirea lui mă sfredelea cu
ură. Ochii mi s-au micșorat
și l-am sfredelit cu aceeași ură.
Eram numai noi. Trecătorii, simpli figuranți.
A ridicat palma grea. I-am prins
brațul și i l-am îndoit la spate.
A icnit. L-am privit cu milă și
i-am dat drumul. Am luat-o la fugă
pierzându-mă printre trecători și
mașini. În fugă, mi-am aruncat sacoul
gri elegant și cravata lucioasă
cu dungi mov. Cravata lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu