O lume aproape perfectă

O lume încifrată în creierul unui copil autist.
Soldăței de plastic aliniați. Un gest impulsiv dărâmă tot.
Sunetele dezarticulate se transformă
într-un fel de mantră. Soldățeii prind viață și defilează.
Clădirile, autostrăzile, parcurile, se reconstituie minuțios.
Copilul autist întinde o mânuță nesigură.
Strânge totul, piesă cu piesă, reconfigurează.
Trenulețul cu locomotivă e un avion,
avionul e un pinguin, un transatlantic sau un arheopterix.
Oamenii călătoresc prin simple mișcări
de translație sau permutări.
Soldățeii se regrupează, comanda se reactivează
din interior, memoria lor reține în detaliu
planurile de atac și apărare.
Deșeurile radioactive sunt distruse programatic.
Celulele se regenerează. Atomii în mișcare
formează galaxii în miniatură. Copilul autist zâmbește.
O lume aproape perfectă, o lume
în care nimeni nu știe să plângă, în care niciun copil
nu vrea să învețe să crească și se atașează
total de câte un mic obiect complex sau un prieten imaginar.