L'Isola delle Storie

I have never been asked for autographs by so many people as I have at this festival, even a few hours after the event and even the next day close to having to leave, I got stopped for autographs by a few people (or, if they didn't have the book, at least a picture). A French teacher bought the book for a former student, a Sardinian poet who couldn't go asked a few friends to buy her one, and a Romanian wife asked her Sardinian mother-in-law to go to the event for her.
Thank you for the festival and the institutions that made it possible for this event to take place!

L’unico festival nel quale mi hanno chiesto così tanti autografi, che non so come mai ho fatto a non scappare...

La sola città (cittadina) nella quale a poche ore dalla fine dall’evento, ma anche il giorno dopo, solo mezz’ora prima che io partissi, della gente ancora mi fermava per le strade del centro storico per chiedermi un autografo o (se non aveva già il libro) almeno una foto.

Un professore francese ha comprato una copia anche per una sua ex allieva; una poetessa sarda, la quale non era riuscita ad arrivare, ha esortato delle sue amiche affinché comprassero anche una copia del libro per lei. Una signora di origine rumena aveva esortato sua suocera di origine sarda che passasse specialmente per questo evento...

Bei ricordi con Daniela Zedda, per cui ho indossato una maschera nera che poi si troverà appesa ai muri della piccola città di granito. 

Ringrazio il Festival Letterario L'Isola delle Storie e l’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia che ogni anno rendono possibile questo tipo di cose!

Unicul festival la care mi s-au cerut atât de multe autografe încât nici nu știu cum de n-am luat-o la fugă...

Singurul oraș (orășel) în care la câteva ore după eveniment, dar și a doua zi, cu doar o jumătate de oră înainte să plec oamenii încă mă opreau pe străduțele din centrul istoric pentru autograf sau (dacă nu aveau deja cartea) măcar o fotografie.

Un profesor francez a cumpărat și un exemplar pentru o fostă elevă, o poetă sardă, întrucât n-a mai putut ajunge, le-a rugat pe niște prietene să îi cumpere și ei cartea, o soție de origine română și-a rugat soacra de origine sardă să treacă special pe la eveniment...

Frumoase amintiri cu Daniela Zedda, pentru care am purtat o mască neagră pe care o voi regăsi pe zidurile frumosului oraș de granit. 

Mulțumiri Festival letterario L'Isola delle Storie şi Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, care an de an fac posibile astfel de lucruri!

Photo credit: Gristolu Christophe Thibaudeau & Daniel D. Marin

Il programma della XVI edizione del Festival letterario della Sardegna L’Isola delle Storie, Gavoi, 4-7 luglio 2019:

https://www.gavoi.com/festival-letterario-della-sardegna-xvia-edizione-il-programma-2019/

«Dentro una vespa vive una vecchia ramazza»

Su Orizzonti culturali italo-romeni, un'intervista e due poesie della mia raccolta poetica Elegie allucinogene, uscita recentemente in italiano.

LEGGI L'ARTICOLO - link

# boicot - Adam și Eva

Din măseaua de minte, Dumnezeu a scos un homunculus stomatolog care i-a reparat dantura, apoi a coborât în gât și s-a încăierat cu omulețul lui Adam pentru confort și supremație asupra teritoriului.

Eva a născut un extraterestru. Adam l-a întrebat nervos pe Dumnezeu cum e posibil așa ceva. Dumnezeu nu i-a răspuns.

Eva a gătit un iepure la cuptor pentru Adam, dar Adam a întârziat la o bere cu prietenii și iepurele s-a sleit. Eva s-a supărat și l-a gătit pe Adam la cuptor, apoi l-a mâncat ritualic împreună cu Cain care era foarte supărat pe Adam că nu-i dă bani pentru femei si bere. Abel stătea cuminte la laptop, bea coca-cola, ronțăia chipsuri și urmărea un film porno SF.

Pe Eva o rodeau sandalele. Și-a pus plasturi și degeaba. Atunci Eva a mers în papuci de casă până la serviciu, unde nervoasă la culme i-a înfipt tocurile de la sandale în fundul gras al șefului ei care a concediat-o pe loc. Eva s-a dus cântând acasă și a mai făcut trei copii cu Adam și prietenii lui.

Adam e convins că Eva l-a înșelat. Deși face eforturi supraomenești, din când în când nu se poate abține și îi zice curvă. Eva se supără și îl castrează pe Adam care acum are dovada supremă că el este vaca sacră.

Eva e o victimă înrăită a modei. Își schimbă look-ul zilnic, încât Adam are impresia că e de fiecare dată cu altă Evă, dar de fiecare dată mai mișto decât precedenta. Asta până când Eva s-a travestit în bărbat și Adam a realizat că asta e, conform fanteziilor lui, cea mai bună și fidelă versiune a Evei.

Eva are o pasiune care îl scoate din minți pe Adam – jocul de tabinet. Adam crede că e un joc cretin, el fiind un jucător înrăit de șeptică. Eva și Adam joacă aproape non-stop jocul preferat, întâlnindu-se numai în pauze scurte pentru a procrea progenituri pasionate de jocul de table și dame.

Eva l-a trimis pe Adam la bordel să învețe cum se procedează. Adam s-a întors doxă de practică și teorie și a complexat-o pe Eva care a luat lecții de la Adam și l-a complexat pe șarpele maestru în cele mai complexe perversiuni.

Eva are un amant bulimic. Mănâncă tot ce are Eva în frigider și în șifonier după ce fac sex sălbatic. În frigider, Eva are carnea lui Adam gătită la foc mic, iar in șifonier are două blănuri de tigru siberian cu tot cu tigru viu și flămând.

Adam s-a dus în chiloți la vânătoare. Și-a luat arcul și s-a urcat pe tanc. Adam mergea cu tancul prin junglă și vâna melci mari cât un dinozaur, cu arcul. Adam a prins doi melci cât doi dinozauri și i-a dat Evei să-i gătească. Eva a făcut sex în trei cu melcii și l-a gătit pe Adam.

Adam ar bea niște whisky, dar Dumnezeu i-a pus interdicție strictă. Adam o fraierește pe Eva care îl fraierește pe șarpe să-i fraierească pe amândoi că Dumnezeu chiar asta i-a poruncit lui Adam: să bea whisky din zori până-n noapte. Din fericire, șarpele a fost pe fază și l-a fraierit pe Dumnezeu că i-a poruncit lui Adam să bea numai whisky, iar Dumnezeu a adăugat: și neapărat să se ducă și la femei!

Eva a luat un măr și, când să muște, a văzut că-i viermănos, așa că i l-a dat lui Adam, care a scos viermele și l-a mâncat, iar mărul i l-a dat înapoi Evei care l-a dat prin răzătoare cu un morcov și a mâncat totul pe îndelete, în timp ce-și verifica mailul și asculta Nirvana la căști.

Eva și-a cumpărat o rochie supersexy din banii economisiți cu greu de Adam, care neștiind dacă să se supere sau să se bucure, s-a prefăcut că nu a observat nimic și a spart restul de bani la păcănele.

Adam a prins șarpele, l-a jupuit de piele și l-a făcut frigăruie la un picnic cu Eva. Frigăruia a împărțit-o echitabil cu Eva, deși ea tocmai ținea o cură drastică de slăbire.

Eva îi plimba cu căruciorul pe Cain și Abel prin supermarket. Adam se chinuia să parcheze dacia papuc, gândindu-se la o ladă de bere. Cain și Abel plângeau după dulciuri. Eva i-a pus la punct cu câteva palme și a cumpărat din supermarket numai cosmetice pentru ea și a uitat căruciorul cu Cain și Abel undeva, printre rafturi. Între timp, Adam a lovit un Mercedes și se certa furios cu proprietarul europarlamentar, care, din obișnuință, s-a combinat cu Eva și au plecat într-o excursie romantică la răsărit de Eden.

Cain și Abel își doreau foarte mult o surioară, dar Adam și Eva erau ocupați cu serviciul și alte munci grele și inutile. Atunci, Cain și Abel au făcut o fetiță din lut și l-au rugat pe Dumnezeu să o însuflețească. Dar Dumnezeu era sub hipnoză la o ședință de psihoterapie și nu a auzit nimic. Atunci, Cain și Abel au apelat la tehnologia de ultimă oră și au făcut-o pe fetița de lut, android uman, și au numit-o prințesa Arabela, fiindcă tipul responsabil cu tehnologia avea nickname-ul Rumburak.

  

Eva a găsit o muscă în borcanul cu dulceață de zmeură. Eva a deschis și borcanul cu dulceață de trandafiri și a găsit două muște. Eva a deschis toate borcanele cu dulceață și în fiecare a găsit cel puțin o muscă. Eva s-a supărat rău și a gătit o supă de muște special pentru Adam, care se îmbătase mangă și a nimerit la vecina Evei, o bunăciune de fată care nu știa să gătească decât carne de om.

Eva s-a împrietenit cu vecina ei și își beau cafeaua împreună, fumează și bârfesc bărbații. Eva e atât de absorbită de subiect, că nici nu observă că vecina îi face ochi dulci și exact când îl înjura de mamă pe Adam, s-a trezit sărutată pasional de vecina ei, bunăciunea aia care nu știa să gătească decât carne de om, mai precis de bărbat. Spre surprinderea ei, Evei i-a plăcut, dar s-a rușinat și a dat-o afară pe vecină, care, în loc să se supere, i-a zis Evei că o așteaptă diseară la ea, numai să nu vină și cu nesimțitul ăla de Adam.

Dezgustat de serviciu, familie și viață în general, Adam s-a retras într-o peșteră să mediteze la sensul existenței lui și a Evei. Cum de fiecare dată ajungea la ideea de Dumnezeu, i-a trecut prin cap și ideea că nu e deloc exclus ca Dumnezeu să aibă și el Dumnezeul lui.

După ce s-a specializat în informatică, Eva a cerut o mărire considerabilă de salariu, dar cererea nu i-a fost aprobată. După vestea șoc, Eva s-a calmat și i-a spart parola de mail șefului ei și a găsit filmulețe compromițătoare chiar cu Adam și șeful ei, singuri, într-o cameră de hotel de lux.

Adam face depresie din cauza Evei și se internează. Eva îl vizitează la spital împreună cu amantul ei. Adam devine și mai depresiv, deși Eva îl minte fără pic de rușine că e fratele ei. Adam nu o crede și are o tentativă de suicid, în urma căreia Eva în loc să se simtă culpabilă, își mai ia un amant și îl minte pe Adam că e chiar fratele lui și, de data asta, Adam cedează psihic și o crede.

Adam descoperă că e mai atras de bărbații efeminați decât de Eva și se gândește să divorțeze. Eva descoperă și ea că e mai atrasă de femeile androgine decât de Adam și se gândește și ea să divorțeze. Dar în loc să divorțeze de comun acord, Adam și Eva se ceartă la cuțite toată ziua, din tot felul de nimicuri, până cedează amândoi psihic și se sugrumă reciproc în fața lui Cain și Abel care îi filmau, fiecare cu Iphone-ul lui, luându-se la întrecere cine pune primul filmulețul pe youtube.

Cain și Abel sunt în sfârșit singuri și orfani. De bucurie că au scăpat de nesuferiții ăia de Adam și Eva, se hotărăsc să devină parteneri de afaceri și să-și deschidă un bordel. După numai un an, Cain devine acționarul majoritar și îi cumpără și acțiunile lui Abel, care, de disperare, îl violează și îl asasinează noaptea, într-un gang pustiu, pe Cain.

Abel e copleșit total de sentimentul de vinovăție și își așteaptă pedeapsa izbăvitoare, care nu mai vine, întrucât Dumnezeu își pierduse identitatea după ce a văzut filmulețul cu Adam și Eva și acum se crede un om oarecare în căutarea propriei identități.

Fișa clinică

Fișă clinică este ultima mea carte, apărută anul acesta la editura Charmides, din Bistrița.

De pe copertă:

Cartea Ofeliei Prodan se remarcă, mai întâi, prin recuperarea neinflamată, într-un stil sec, gri, a copilăriei „comuniste” specifice unei întregi generații. Poezia Ofeliei Prodan nu își propune o provocare documentară, ci una stilistică. Versul e precis, tăiat, cauterizat riguros, cu gesturi exacte. Poezia e lipsită de nostalgie, nu caută să șantajeze emoțional, nici să judece un trecut fragil, nici să-l sancționeze prin (auto)ironie. Marea ei performanță este atitudinea aseptică, voit de-personalizată față de experiența care a marcat-o (ne-a marcat pe toți!). Ofelia Prodan reușește să ofere fișa clinică a copilăriei din comunism, a inciziei pe care revoluția din 89 a tras-o în viețile noastre, smulgându-ne din copilărie, a maturizării traumatizante într-o lume care a rătăcit sensul. Totul, fără să forțeze efecte stridente, de exotism, insolit, absurd, melancolie, auto-victimizare. Prin discreția ei principială, poezia Ofeliei Prodan din acest volum capătă o forță nouă, extrem de tușantă.

                                                                                                 Bogdan Crețu

Fișa clinică a Ofeliei Prodan este o autentică filă la dosarul unei umanități condamnate. Fără să experimenteze post-uman, Ofelia Prodan are încă de vorbit despre o viață in-umană pe care poezia – sau literatura – o transformă în obiect estetic. Made simple, cum scrie sloganul unei firme de zboruri low-cost. Nostalgicii și revoltații se pot întâlni în salonul numărul șase în care Ofelia Prodan își scrie o viață mereu lipită cu urechea de moarte. Sau nebunie, ceea ce, într-un atac de panică, e tot aia.

                                                                                           Alexandru Matei

Lirism de rană și compasiune profesează, aproape cu frenezie editorială, Ofelia Prodan. Un lirism, așadar, de atitudine tranșantă, ba chiar casantă, dată pe față cu atîta fervoare a iritației morale încît devine – și nu de puține ori – metodică și ideologizată. Pe firul ei incandescent Ofelia scanează traume și depresii pe manieră realistă (și adesea crudă prin naturalism), fie făcînd introspecții și recapitulări biografice, fie deschizînd procese, judecate cu înverșunare expresionistă, întregii lumi. Denunțurile sunt entuziasmate de propria lor iritare și se avîntă aproape regulat într-o imagerie grotescă, de apostrofe și calamități. Acum dosarul de traume adaugă file concret biografice (inclusiv un memorial de depresie), dar re-vizitarea copilăriei și adolescenței e mai destinsă și chiar proiectată într-un fascicul auto-ironic. Tocmai această destindere s-ar putea să facă din această fișă clinică destul de detaliată cea mai bună carte a Ofeliei.

                                                                                        Al. Cistelecan

prima dragoste

Eu stau în copac și arunc cu pietre în geamul preotesei.
Nu mă vede și drăcuie cu chef. Iar a tras la măsea.
Ieri i-am furat puii de pisică, i-am pus într-o pungă de plastic.
S-au sufocat. Eu i-am pus morți pe pervaz.
Ea l-a pus pe preot să le cânte ca la slujba de înmormântare.
Ce chestie, păsările astea cântă de parcă sunt jucării
cu cheiță. O învârți și ele cântă. Pe frunze sunt omizi mari, grase.
Iau una și o mănânc. Preoteasa m-a ochit
și strigă agitând mătura la mine să cobor dracului din copac altfel
se duce la jandarm. Mie îmi pare drăguță așa furioasă
cum e. Cobor din copac. Ea mă altoiește, eu o iau în brațe și o sărut.
Rămâne mască. O iau la goană fluierând și lovind bolovanii.
Ziua abia începe și începe al naibii de bine.
Trec în goană pe uliță și ajung la râu. Mă scald, fac valuri cu mâinile,
stropesc o fată care se uită la mine. Ea țipă.
Eu ies în chiloți din apă și îi zic că cine ajunge primul la nuc
are dreptul să-i dea o palmă celuilalt fără să primească alta în schimb.
Fata râde și fuge spre nuc. Mă iau după ea.
Are fundul mic și părul castaniu îi ajunge până la mijloc.
Normal că o las să ajungă prima. Cum ajunge sare 
în sus de bucurie și strigă: Te-am făcut! Dar nu-ți dau o palmă!
Atunci ce? Un sărut? Nu, o să-ți dau două palme!
Și îmi trage două palme usturătoare peste amândoi obrajii.
Eu îmi ies din pepeni și îmi trag la rândul meu două palme peste obraji.
Ea râde și mă ia în brațe așa în chiloți cum eram.
Ne tăvălim prin iarbă până ne lovim de rădăcina groasă a nucului
pe unde trec și acum după zeci de ani și îmi amintesc
înfiorat prima mea dragoste de elev în a VIII-a în vacanță la bunici.

5 mie poesie in italiano

Ho trovato le mie poesie da L'immaginazione.

Eccole qui, sotto! :)

Nota di Alexandru Matei:

                                                                                                                           

“Sia che parli di Ulisse o di Kafka, dello ieromonaco Ghelasie, di Mike o del soldato D., Ofelia Prodan ha una voce costante, come se non fosse lì, come se – e così infatti è – la sola ragione della presenza di questi personaggi fosse raffigurare dei segni di riconoscimento di un’umanità che ha concluso la propria narrazione, alla quale non è più possibile guardare se non da bordo campo, da dove la poesia può dirsi senza rivelarsi, essa stessa, come un mito in rovina. Proprio della poetessa è un atteggiamento distaccato, che l’aiuta a percorrere i territori più disparati, trasformandoli in territori poetici, senza dire nulla dell’“io”. Di questa poesia si potrebbe dire che è postapocalittica – né modernista, né postmodernista, ed ecco rivelati i miei scrupoli nominalisti – per un motivo semplice da enunciare: a pari distanza dalla volontà di dominio di cui dà prova l’avanguardia e dalla fedeltà alla tradizione della letteratura conservatrice, i versi di Ofelia Prodan spalancano le porte di un mondo ambiguo, in cui non può più accadere nulla di assolutamente buono né cattivo”.

Poesie di Ofelia Prodan

Traduzione dal romeno di Mauro Barindi

(da L'immaginazione, numero 291 gennaio-febbraio 2016)

Stige

Ad Achille non è rimasta più una dracma,

Achille è fallito

per tutta la notte ha giocato a tria

con Ulisse e ha perso una partita dopo l’altra

Achille è convinto che Ulisse ha barato

si chiude imbronciato in una stanzetta

e piange a dirotto

forse qualche dea dabbene

si impietosirà e gli allevierà

la terribile sofferenza, sussurrandogli il luogo segreto di qualche tesoro nascosto.

il monte Olimpo rimane però impassibile

è l’ora in cui le dee fanno le loro abluzioni

poi si agghindano per indurre in tentazione

i poveri mortali.

Achille pieno di vergogna smette di piangere

si guarda curioso il tallone

tende la mano destra e si afferra stretto il tallone

tenendosi sospeso sopra lo Stige

Ulisse corre dietro ad Achille come un centauro

giura su tutti gli dei di non aver imbrogliato nemmeno una partita

Achille non gli crede affatto

è colto da un attacco di panico e libera

il tallone dalla presa 

Platone e Socrate

Socrate ronfa da far vibrare le pareti

della prigione, si agita nel sonno

e blatera senza senso.

Platone entra di soppiatto nella prigione

e tende un orecchio vicino alla bocca di

Socrate per non perdersi una sola parola

ha con sé una vecchia tavoletta di cera

e con uno stilo vi incide zelante ogni

parola profferita nel sonno da Socrate

tra una pausa e l’altra, Socrate smette

di parlare e insulta con brutale ardore

tutti gli ateniesi

Platone stupito smette di scrivere

e rimane collo stilo sospeso in aria, e pensa,

aggrottando la fronte, se sia o no

un bene scrivere simili terribili

improperi sulla sua tavoletta

ma, siccome Socrate si mise a parlare

di nuovo, Platone decise di pensare

a quell’importante questione

in tutt’altre circostanze

anzi, decise che sarebbe stata un’ottima

idea sperimentare la maieutica sul suo buon

maestro

prima che gli ateniesi infuriatissimi gli

facessero la pelle.

Errabondo

in riva al mare, nella sua tana

al calduccio, dorme da mille anni

il pazzo e santo Errabondo

dorme con un occhio aperto su questo mondo

per vedere che cosa combina la gente

e con un occhio sull’altro mondo

dove non c’è pace come potremmo immaginare

bensì una baruffa spietata

Errabondo vede molta meschinità nel sonno

sia in questo mondo, sia nell’altro

va su tutte le furie e sgrida come un ossesso

ora l’umanità, ora i morti

una donna misericordiosa si prende cura di lui

la gente non vede di buon occhio la sua abnegazione,

pensa di comprarla offrendole

soldi e pregiate stoffe

Errabondo si infuria ancor di più

apre tutti e due gli occhi su questo mondo

si erge in piedi come un gigante

e con il suo santo bastone dà un fracco di botte

che la gente ha ricordato per altri mille anni

Le cose prodigiose

sulla meravigliosa isola di Busillis

girano senza sosta

da secoli le prodigiose cose

inventate da Busillis

inventa al buio

cose prodigiose cui trova

un posto su misura

sulla sua meravigliosa isola

pirati spietati,

insaziabili, e

maldestri lo osservano senza capire

niente di quello che inventa

Busillis

pirati armati fino ai denti

distruggono tutte le prodigiose cose

inventate da Busillis

proprio mentre Busillis

inventa

una cosa mai vista prima

e ancor più prodigiosa

sulla meravigliosa isola di Busillis

tutte le cose prodigiose

inventate da Busillis sono fatte a

pezzi

un’unica cosa

più prodigiosa di tutte le altre

è al centro dell’isola

e gira con precisione

astronomica

attorno alla Terra. 

Nicole

Nicole, ragazza di provincia dalle gambe

lunghe e snelle e con studi superiori

va pazza per le automobili decapottabili.

Ma Nicole, ragazza di provincia tentata

da lusinghe terrestri ogni tanto ha pii

pensieri. A notte fonda ferma

una decapottabile e sfoderando un timido sorriso dice

al conducente: Per favore, portami

al monastero più vicino,

perché voglio raccogliermi in preghiera!

Il conducente, ammutolito per lo stupore,

abbassa il volume della radio e guardandola con cupidigia

le dice con un groppo alla gola: Salta su!

Nicole si siede come una collegiale

le ginocchia accostate

le mani posate in grembo, e ascolta rapita

quello che il conducente le va dicendo con voce

gutturale sulla fede, sulla preghiera,

sul digiuno e su altre cose sante. Nicole già si vede

al monastero, coperta da una tonaca lunga e nera 

per seguire la via della fede senza alcuna distrazione.

La decapottabile sfreccia sulla strada

a notte fonda, la radio si sente in sordina,

Nicole sogna degli angeli, con le mani congiunte

in grembo, Nicole sogna di essere in paradiso,

il conducente sogna di essere in paradiso, svolta

a sinistra e si ferma nel cortile della sua villa a

due piani con piscina.

(da L'immaginazione, numero 291, gennaio-febbraio 2016)

(traduzione dal romeno di Mauro Barindi)