luni, 8 decembrie 2014

păianjenul



lui Ioan Es. Pop


a venit un păianjen beat mort la mine
și mi-a zis: de când tot beau și nu mă mai opresc
am început să-mi țes atât de încâlcit pânza
că până și eu mă sufoc în ea
n-ai vrea să mi-o cumperi tu o vând ieftin
și cu banii pe care te vei îndura să mi-i dai o să-mi cumpăr
ceva tărie să țes apoi o pânză și mai încâlcită
căci vreau să-l prind pe cizmar în ea nenorocit om
mi-a făcut niște cizme blestemate
doar ce le încalț că mă trezesc
om adevărat și tocmai ăsta e coșmarul meu

miercuri, 17 septembrie 2014

Porcii




V-am iubit. V-am protejat
ca pe copiii mei și voi v-ați înfipt
în mine precum căpușele.
M-ați lăsat fără vlagă, apoi ați râs
batjocoritor. Ați crezut că sunt slabă,
lașă, neputincioasă. Ați crezut
că nu voi schița nici cel mai mic gest
de revoltă. Nici prin cap nu
v-a trecut că eu vedeam mărgăritarele
acolo unde erau numai porcii.

Și cel care vă conducea, porcul cel mare,
porcul suprem, cu masca lui
de om rafinat, trecea prin lume în șușoteli
de admirație, în aplauze, lăsând
în urma lui doar haos. El v-a arătat
cum să vă stoarceți batista
de lacrimi gogonate după supliciul
sinucigașilor. El v-a învățat să fiți cruzi,
meschini, să aveți obrazul gros,
să împroșcați cu veninul care vă fierbe
zi și noapte în inimă și-n creier.
El v-a învățat formulele goale și devotamentul
total pentru cei asemeni vouă.
Să mimați întocmai durerea și compasiunea.

Și voi l-ați ascultat și voi ați devenit
slugile lui. Turma lui docilă.
Pe unde treceți, rămâne în urmă doar haos.
Râsetele voastre batjocoritoare.
O tobă mare în care bufonul regelui
lovește cu oasele lui.
Un aer cu miros greu de troacă.

V-am iubit. Am crezut orbește în voi,
dar voi ați fost porcii
care și-au înfipt râturile flămânde
în pieptul meu. Nu mai am ce să vă mai dau.
Nu mai am ce să vă mai cer.





joi, 11 septembrie 2014

Povești fără tâlc




Sultanul atotputernic nesocotea legile sfinte ale Coranului: era un bețivan nenorocit și nesimțit, se îmbăta până cădea lat și nu mai dădea pe la harem. Prima cadână a rezistat un an, apoi s-a sinucis. A doua cadână a devenit prima și s-a sinucis și ea după încă un an. A treia s-a indignat și i-a pus otravă în băutură sultanului care nu a pățit nimic, devenise imun la orice. A treia cadână s-a sinucis și ea, nu înainte de a lăsa un ultim bilet: „Vă poruncesc să mă îngropați împreună cu pisica mea credincioasă care s-a sinucis odată cu mine din cauza bețivanului nenorocit și nesimțit de sultan care nu s-a îndurat s-o mângâie măcar o singură dată!”


Sultanul atotputernic avea o maimuță care avea un papagal chel. Când sultanul dormea dus, maimuța se îmbrăca în caftanul lui și caftea papagalul chel care era și cam chior și credea că sultanul e cel vinovat. Papagalul chel a rezistat cam o lună, după care a luat cuvântul în timpul divanului și a spus doar atât: Baclavale! Era singurul cuvânt pe care-l învățase și sultanul făcea mereu indigestie când mânca baclavale. Papagalul chel a fost decapitat.


Sultanul atotputernic l-a prins în flagrant cu prima cadână pe cel mai mare și credincios pașă și l-a castrat. Pașa s-a ofticat și i-a castrat pe toți ienicerii săi care la rândul lor s-au ofticat și și-au castrat toți servitorii. După douăzeci de ani, sultanul era bătrân și nu prea mai avea armată. Cam așa a pierdut sultanul atotputernic cel mai important și decisiv război.