nimicul

micuţei japoneze

am stat trei zile închisă
în camera mea
fără să bolesc fără
să mă gândesc la moarte

corpul meu se obişnuise
cu liniştea şi căldura camerei
cu mirosul închis
mă ridicam din pat
ca un om întors dintre cei morţi
pentru o gură de apă

în mine urla totul
fiecare greşeală fiecare
dragoste trădată neputinţa
demenţa sinuciderile ratate

liniştea neagră din inimă
carnea care se închistase în carne
străfulgerarea durerii
pe care n-o simţisem niciodată

nu mai ştiam ce sunt
aş fi putut avea zece trupuri
şi zece suflete la fel de bine
aş fi presimţit nimicul