Dublu Tolle

În numărul 10-11 din 2012 al revistei Vatra, mi-a apărut un poem în... două versiuni.

Rubrica unde e poemul meu se cheamă: tolle lege si e pe prima pagină. Rubrica unde este parodia lui Lucian Perţa la poemul meu se cheamă contra tolle şi este pe ultima pagină.

Iată-le mai jos pe amândouă, în sens invers:

Apolodor cel limbut

în lectura lui Lucian Perţa

Vocea muzei mele e tulburătoare

pe muza mea o cheamă, firesc, Apolodor;

ea toată ziulica altă treabă nu are

decât să-mi dicteze cu spor

poeme, cuvânt cu cuvânt, file cu file,

cu o insistenţă şi o nerăbdare

de parcă-n următoarele trei zile

lumea ar trebui să fie devorată

şi doar poemele mele, din fericire,

ar putea salva lumea şi oamenii deodată

criticii sunt exasperaţi

de situaţie şi nu mai ştiu

ce să facă pentru a fi ascultaţi,

ajungând la concluzia că tot ceea ce scriu

este atât de neobişnuit şi frapant,

încât nu poate fi

decât opera unui elefant

insinuează cum că eu,

din noapte în zi,

scriu numai şi numai în pat

acuma, să mă ierte Dumnezeu

că am strigat, mă rog, am ţipat

la ei, spunându-le că sunt penibili,

după cum s-a şi demonstrat

prea se cred ei invincibili,

capabili să scoată chiar şi limba,

oricând şi la orice poet

fără îndoială că sunt subiectivi, adică

spun şi scriu puţin despre o carte mare

şi foarte mult despre o carte mică

acum nu zic eu că se vor schimba,

dar de-ar citi şi-n engleză poemele mele,

ar gândi, poate, ca un şahist –  mult mai concret!

Apolodor cel limbut şi preoţii

de Ofelia Prodan

lui Günter Grass

vocea lui Apolodor este divină

e sufi cient să rostească două-trei silabe

dintr-un cuvânt şi se petrec minuni

dar Apolodor este cam limbut

şi la cât de mult vorbeşte

minunile se petrec fără contenire

în ţara lui Apolodor oamenii

s-au obişnuit atât de mult cu minunile

încât nu mai deosebesc cu niciun chip

o minune de o întâmplare obişnuită

preoţii sunt exasperaţi

ţin concilii peste concilii

şi discută aprins problema

până când ajung la concluzia

că cea mai bună soluţie

este să-i reteze

de la rădăcină limba lui Apolodor

iau cu ei un cuţit de măcelar

şi în miez de noapte intră tiptil

în casa lui Apolodor care doarme neîntors

îi leagă mâinile la spate

Apolodor se trezeşte şi vrea să ţipe

dar imediat un preot îi apucă bine limba

i-o retează şi o pune într-un săculeţ

limba se zvârcoleşte se răsuceşte de durere

vrea să vorbească şi chiar vorbeşte

dinăuntrul săculeţului şi iar se petrec minuni

fără şovăială preoţii aprind un rug

scot limba din săculeţ şi o aruncă în fl ăcări

privind satisfăcuţi cum limba se face scrum

acum preoţii şi toată lumea aşteaptă

o minune oricât de mică

dar degeaba – Apolodor e mut ca un peşte