Porcii

V-am iubit. V-am protejat

ca pe copiii mei și voi v-ați înfipt

în mine precum căpușele.

M-ați lăsat fără vlagă, apoi ați râs

batjocoritor. Ați crezut că sunt slabă,

lașă, neputincioasă. Ați crezut

că nu voi schița nici cel mai mic gest

de revoltă. Nici prin cap nu

v-a trecut că eu vedeam mărgăritarele

acolo unde erau numai porcii.

Și cel care vă conducea, porcul cel mare,

porcul suprem, cu masca lui

de om rafinat, trecea prin lume în șușoteli

de admirație, în aplauze, lăsând

în urma lui doar haos. El v-a arătat

cum să vă stoarceți batista

de lacrimi gogonate după supliciul

sinucigașilor. El v-a învățat să fiți cruzi,

meschini, să aveți obrazul gros,

să împroșcați cu veninul care vă fierbe

zi și noapte în inimă și-n creier.

El v-a învățat formulele goale și devotamentul

total pentru cei asemeni vouă.

Să mimați întocmai durerea și compasiunea.

Și voi l-ați ascultat și voi ați devenit

slugile lui. Turma lui docilă.

Pe unde treceți, rămâne în urmă doar haos.

Râsetele voastre batjocoritoare.

O tobă mare în care bufonul regelui

lovește cu oasele lui.

Un aer cu miros greu de troacă.

V-am iubit. Am crezut orbește în voi,

dar voi ați fost porcii

care și-au înfipt râturile flămânde

în pieptul meu. Nu mai am ce să vă mai dau.

Nu mai am ce să vă mai cer.