Eminescu și Macedonski

lui Daniil Harms

Eminescu era păros ca un cimpanzeu.

Dar era un tip mișto, care scria. Chiar foarte bine.

Scria și Scrisori. Le numerota conștiincios:

Scrisoarea I-a, a II-a, a III-a, ș.a.m.d.

Până s-a plictisit și el, doar nu-i răspundea nimeni.

Probabil nici nu le trimitea.

Macedonski era un tip rafinat. Și el scria.

Mai ales după ce fuma opium. Sigur scria noaptea.

În fiecare lună. Noapte de martie, aprilie, mai, iunie, ș.a.m.d.

Dar un an nu are decât 12 luni. Așa că, la un moment dat,

Eminescu s-a îmbrăcat cu același costum

ca de obicei, și-a pus stiloul în buzunar și a ieșit pe stradă,

la plimbare. Macedonski s-a gătit ca un dandy,

și-a pus monoclul, și-a luat bastonul elegant din cui,

și a ieșit pe aceeași stradă, la plimbare.

Inevitabil, Eminescu și Macedonski s-au întâlnit pe stradă.

Erau foarte stânjeniți unul de celălalt.

Eminescu voia să treacă timid de Macedonski,

Macedonski voia să treacă timid de Eminescu.

Eminescu a făcut un pas îndrăzneț spre Macedonski

care și-a fixat monoclul și i-a aruncat

o privire insolentă lui Eminescu.

Eminescu a scos stiloul din buzunar, l-a fixat

între degetul mare și arătător și a țintit

drept în monoclul lui Macedonski. Monoclul s-a spart.

Macedonski s-a revoltat. Macedonski cel rafinat

l-a înjurat ca un birjar pe Eminescu cel păros

ca un cimpanzeu. Eminescu s-a înfuriat

și tot părul de pe trup i s-a zbârlit amenințător odată

cu mustața. Macedonski l-a lovit cu bastonul lui

elegant de dandy drept în stomac. Eminescu s-a încovoiat

de durere, apoi s-a ridicat și s-a aruncat sălbatic

asupra lui Macedonski care învârtea cu dexteritate bastonul

în poziție de atac. Eminescu și Macedonski s-au încăierat.