mă plimb

fetele astea două aşa plinuţe
una cu un cojocel roz cealaltă râzând tare şi
eu aşa adormit auzeam fioros mă scotoceam prin buzunare
dă doamne să găsesc o ţigară
una măcar
bine să-mi fie
lene să-mi fie
parcă şi Kant se plimba la oră fixă
apoi prin faţa mea trec fetele astea două
aş vrea să am un înger grăsuţ şi
un demon grăsuţ
de păcate să nu-mi ceară socoteală
păcatele mele hrană lor să le fie
şi când oi obosi de-atâta viaţă
să adorm leneş şi fericit între fundurile lor moi

prima cronică la "În trei zile lumea va fi devorată"

o puteţi citi pe îndelete aici (în partea a doua)

la Colocviu la Alba Iulia

cel mai bun amic

orbul şi câinele

orbul are un câine mare cu blana deasă
stă liniştit pe un pietroi şi înfulecă
dintr-un colţ de pâine se opreşte din când
în când din mestecat loveşte cu toiagul
în capul câinelui şi îşi dă capul pe spate

atunci i se văd mai bine ochii opaci
câinele îl priveşte fix orbul se ridică
de pe pietroi şi dansează bizar

noi stăm în jurul lui cu ochii holbaţi
nu scoatem un sunet nu facem nicio mişcare
dar orbul ne simte orbul dansează de parcă
ar fi singur după o melodie pe care doar el o aude

dansează din ce în ce mai alert se învârteşte
se răsuceşte îşi loveşte coapsele cu palmele
ridică picioarele cât mai sus şi brusc se opreşte

se aşază liniştit pe pietroi loveşte cu toiagul
în capul câinelui noi stăm ciorchine în jurul lui
încet încet se face seară şi câinele ne priveşte fix

este un câine cumsecade, ciobănesc

... şi cum a fost la prima lansare

mury vorbind despre carti

Avanpremieră

Sâmbătă, ora 14, la USR, Sala oglinzilor, vă invit la o dublă lansare de carte: Traian T. Coşovei, Aerostate plângând (ed. Tracus Arte) & eu, cu În trei zile lumea va fi devorată (ed. Paralela 45)

iar joi voi citi în premieră din carte, în cadrul TNCP-ului:

ora 17:00, Sala Mircea Eliade, Biblioteca Metropolitană (BMB)

Vernisaj: Expoziţie de carte de poezie
Prezintă: Gabriela Toma (Biblioteca Metropolitană)

Lectură de poezie:

Constantin Abăluţă
Mircea Valeriu Popa
Ofelia Prodan
Daniel D Marin (lectură de Violeta Savu)
Gabriela Toma

Moderator: Miruna Vlada

În trei zile lumea va fi devorată

În trei zile se pot întâmpla multe, dar dacă cineva are de gând să devoreze lumea la propriu în doar trei zile?... S-ar putea să ne trezim, pur şi simplu, înghiţiţi de vii!

Pamukkale

Noaptea muze(e)lor

după "o dimineaţă" vine repede "o noapte" cu şi despre muze(e)- keep your eyes open!

o dimineaţă

o dimineaţă ca oricare alta
în care trecem unul pe lângă altul
indiferenţi

fiecare pas pe care îl facem
ne adânceşte trupul în trotuarul rece
ne adăpostim în aceleaşi locuinţe
cu igrasie prin colţuri
ascultăm încontinuu vocile care ne
bruiază gândurile

frunţile noastre se deschid
în somn ca nişte guri şi absorb
întunericul

o dimineaţă ca o bancă goală
într-un parc unde nu mai ajungem
mâinile noastre care se prind una de cealaltă
şi cheamă o moarte lentă

back to Bushten

firavul domn Smith

aş vrea să fiu firavul domn Smith
cu pălăria înaltă şi costumul de tweed
special pentru ieşirea în lume
firavul domn Smith care sapă îndârjit în
memorie ca un miner în stâncă
apoi se opreşte uimit în faţa vreunui
manechin din vitrină şi
îl priveşte două minute neclintit ca pe un om viu
încât încet încet ochii i se umezesc
aş vrea să mănânc doar mâncare chinezească
aşa cum mănâncă firavul domn Smith în fiecare seară
apoi citeşte un roman poliţist
în care el, firavul domn Smith, e principalul suspect
iar în timp ce citesc să simt în dreptul
inimii un gol cât un pumn în care se învârteşte
un glonţ de plumb
de fapt aş vrea să fiu exact aşa
rece şi drept ca firavul domn Smith
când îşi priveşte ore în şir în cimitirul
de la marginea oraşului propria-i piatră funerară
şi mormăie în gând lovind-o ritmic cu bastonul
un fel de epitaf
de fapt eu sunt firavul domn Smith şi
mă simt al dracu' de plictisit de viaţa mea
ca de o închisoare în care eu sunt
deţinutul şi gardianul

o mie de zile

foile albe frecate în neştire
chipul ei parcă mai îmbătrânit
lucrurile murdare care zac în colţ
şi o mie de zile o mie de voci

într-o dimineaţă nu va mai fi la fel
apa se va scurge prin robinet limpede
rugina ţevilor culoarea aceea verde
va străluci şi nimeni
nimeni nu se va atinge de cele o mie de zile
în care ea va întineri încet şi ireversibil

nimeni nu va tulbura cele o mie de voci
care îi vor şopti în fiecare zi
uite a dispărut ridul acela de care te temeai
vor dispărea şi cearcănele oribile şi tot aşa

doar ea obosită de atâta tinereţe
se îndreaptă în ultima din cele o mie de zile
înaltă superbă şi sigură
se îndreaptă spre baia strălucitoare
ia lama în mână şi brăzdează pe chip
alte riduri

undeva candva in Portugalia

Yo, el misógino

Eres un inútil! me gritó
luego se alejo huyendo
por las escaleras, tropezando,
tapándose los ojos con la mano.
Yo, tranquilo, en la puerta,
dueño de un territorio vasto y neutro. Yo, el solitario,
Audaz, valiente, lleno de un misoginismo rudo,
la observaba.
Ella, abajo, su mano tapando sus ojos,
Luchando por no llorar
o llorando ya. ¿Que es lo que hay que hacer?
¿Comprarme un animal de compañía,
leer toda la biblioteca
o mejor marcharme al Polo Norte? Y cuando
ella desaparecía definitivamente de mi área visual,
ya me empezaba a ver como el héroe de la expedición,
con una zorra plateada en los hombros,
una zorra para que tenía que dar explicaciones de aquí a un año,
a las organizaciones para la protección de los animales, mientras ella
desfilaba debajo de las plumas extraordinariamente grandes y blancas,
vestida en su cuero
y completamente inocente.

Traducido del rumano por Fabianni Belemuski

tot ce îţi doreşti

El ştie tot ce îţi doreşti
El îţi poate da totul
pluteşte în paltonul lui negru
peste cartierele mărginaşe
cu stiletul ascuns la spate în mâna stângă
acolo îl aşteaptă cei care visează
printre chioşcuri părăsite bălării
şi ziare care ţin noaptea de cald
îi mângâie în timp ce dorm
cu mâna dreaptă pe creştetele soioase
le îndeplineşte fiecare vis
un scurt-metraj halucinant
scoate încet mâna stângă de la spate
şi sfâşie pelicula cu stiletul
când printre bălării şi scaieţi
razele soarelui cad şi
ochii lor vii lucesc ca bilele chinezeşti

Invitaţie

ritual

o să-mi inventez o nouă personalitate
(de parcă ar fi aşa uşor, nu e!)
apoi o să te complexez
o să te aduc în punctul în care
mă vei admira şi invidia necondiţionat
apoi în punctul în care mă vei urî
şi vei dori să mă ucizi
numai pentru a-ţi însuşi personalitatea mea
cea inventată, desigur
fără niciun regret
fără nicio sămânţă de regret
dar eu nu o să te las
o să iau un cuţit lung în mână
şi o să te ucid
o să te ucid privindu-te
cu satisfacţie deplină în ochi
exact cu o clipă
înainte de a mă ucide tu pe mine

Un vis ciudat

lui daniel

De nu ştiu câte ori ţi-am spus
Că ai cei mai frumoşi ochi
Pe care i-am văzut vreodată
Şi mereu mi-ai replicat
Că îţi spun asta doar ca să te măgulesc
Şi oricum e un clişeu de fată prostuţă

Peste noapte o să am iar
Visul acela ciudat în care îţi scot ochii
Îi pun în locul ochilor mei
Apoi privesc în sus cu ochii tăi
Toate se învârt halucinant şi cald
O moleşeală plăcută mă toropeşte
Mă întind pe spate şi te văd
Cum alergi orb pe un drum care
Duce direct în Infern
Eu stau neclintită şi o bucurie sadică
Înfloreşte ca o tumoare în mine

remember Coimbra 2008

***

ştiam că trebuie să mă trezesc
nu mai devreme de miezul nopţii
cu pumnul îmi îndesam pe gât tot pământul
din care ieşeau viermi şi gândaci iuţi negri
pământul se sfărâma între măsele
avea gust de medicament şi de moarte
o singură noapte şi o singură zi
pentru un singur sfârşit
şi eu mă legănam uşor în pragul uşii
ca un copil părăsit
stăteam în pragul uşii pe întuneric
şi era o linişte cumplită
aşa cum trebuie să fie
când nu mai există nimic

metal

adorm greu îmi este mereu teamă
ţin lumina aprinsă în cameră
mă răsucesc sub pătură de câte ori
fug şi cad în gura imensă incandescentă

în visele mele totul e doar metal
şi totul se topeşte în gura incandescentă
oraşul cel mare camera oamenii grăbiţi trupul meu
trupul tău înalt firav totul alunecă
în focul care mistuie orice cu atâta forţă şi teroare

încât nu pot scoate o vorbă
privesc nemişcată cum fiecare om fiecare lucru
se amestecă devine o masă amorfă de
metal care explodează
atunci mă trezesc brusc văd camera mea mică
lumina blândă şi mi se face
aşa un dor de dimineţile în care
te trezeai cu greu

iar eu te priveam cum te mişcai încet prin camera mea
căutând vreun lucru anume
cu privirea uşor înceţoşată de somn
şi trupul firav atât de viu de real

dragoste

lui daniel

în toată lumea aceasta să ştii că suntem doar noi doi
ţipam astă vară fericită pe un iaht alb cochet

trei ţigănci îmbrăcate în negru îmi ghiciseră
într-un parc că o să fiu toată viaţa cu tine

atât de tare m-a înfricoşat lucrul acesta
încât trei nopţi la rând n-am putut dormi

acum înţeleg că ceva atât de puternic cum este
dragostea noastră nu poate fi decât lucru dinainte ştiut

Lucrurile dragi

lui daniel

Ziua abia începuse, iar mie nu-mi ieşea
din cap scena când din senin am ţipat la tine
şi ţi-am tras două palme. Te vedeam
într-un film reluat încontinuu, stând indiferent
cu privirea calmă rece. Parcă ai ridicat
din umeri uşor nedumerit. Apoi
ai plecat fără să spui un cuvânt. Vedeam
filmul ăsta reluat de mintea mea la infinit

şi regretam până şi cel mai mic rău pe care
ţi-l făcusem vreodată. Regretam şi ceea
ce gândisem urât despre tine, fiecare bănuială
fiecare gest neînsemnat. Toate
erau nişte muniţii strânse cu grijă
într-un depozit secret şi care acum explodau
chiar deasupra capului meu.

Trebuia cumva să scap teafără. Trebuia
să redevin eu însumi. Am lăsat
totul baltă, am luat primul autobuz
şi am venit la tine. Ai deschis uşa imediat.
Surâdeai. În toată camera se auzea
melodia noastră. Ne-am îmbrăţişat pe loc
şi în fiecare colţ al camerei mâini invizibile
au aşezat lucrurile dragi pe care le căutam
mereu şi niciodată nu le găseam.